cine poate
să-oprească norii,
din pelerinajul lor trecător, pe la porțile tristeții?
copacii-
cu crengile lor-nflorite,
le alină suspinul.
cu triluri fermecătoare,
păsările
le oblojesc rănile.
da, ați ghicit;
numai soarele deschide-n inima lor,
fereastra iubirii.
*@*
asemenea
unei bărci fără cârmă,
o picătură de ploaie
se rostogolește
de-alungul acoperișului,
tânjind
la îmbrățișarea duioasă a unui
crin...
*@*
dimineață senină
de noiembrie,
vântul a urcat
în corăbii de smarald
temerile,
grijile,
durerile noastre...
le duce pe mare,
hăt departe.
*@*
o fată,
pe un drum de țară,
are-n păru-i ondulat
crizanteme.
cu pasu-i sprinten,
privirea galeșă
și zâmbetul șăgalnic,
îmi pare un vlăstar
ce-a odrăslit
și-n tablourile lui Grigorescu.
*@*
fără motiv,
câteva dalii
au-nflorit în
grădina devastată de-amăreală?
-nu, au spus albinele.
continuă să dăruiești lumii
măcar puțin
din bucuria ta
și vei fi fericit.
*@*
în timp ce
luna se zbate să se desprindă din
brațele desfrunzite de ștejar,
ghemuit langă foc,
un motan
râvnește să se plimbe
printre baloanele colorate de săpun.
*@*
adormit printre paginile unei cărți,
un șoarece ștrengar
savurează dulceața unei poezii.
o cinteză neinvitată,
ciugulește firimituri,
apoi
zboară
cântând pe la streșini.
vezi mai multe poezii de: Anisoara Iordache
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.