Două cărări se despărțeau în luminișul pădurii
Și regret ca n-am putut s-o apuc pe-amândouă deodată
Și călător am fost și am stat mult pe gânduri
Și-am privit prin luminișul pădurii o lungă durată
Până unde una din cărări se pierdea sub pământuri.
Am apucat apoi pe cealaltă mai dreaptă se pare
Socotind că astfel aș fi avut o șansă mai mare
Iarba era mai verde, mai puțin de picioare călcată
Astfel că deși alegând să merg doar pe această cărare
Era ca și cum aș fi umblat pe amândouă deodată.
În acea dimineață erau amândouă pristine
Nici urme de pași parcă nu erau pe coline
Ah, dar am amânat o cărare pe-o altă zi apoi
Deși știam că apucând-o numai pe una prea bine
Cu greu m-aș mai fi putut întoarce înapoi.
Voi spune această poveste cu suspine mereu
Undeva, după ani și ani, drept urmare:
Două cărări s-au despărțit într-o pădure, și eu
Am apucat doar pe acea neumblată cărare,
Și asta în viață a făcut diferența cea mare.
Traducere de Marin Mihalache
vezi mai multe poezii de: Robert Frost
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.