Într-o zi de vară, caniculă afară,
Un om pe bancă, cu gura uscată și mort de foame.
Mai bine dormea, să aibă scăpare —
Un lucru știa de mic: ghici la ce s-a gândit oare?
Să fure de la un vecin, că foamea l-a pripit,
Așa că a trecut la faptă — gardul l-a sărit într-un minut.
Dar, într-un timp scurt, vecinul l-a văzut,
A dat să fugă, s-a împiedicat… și a căzut.
Vecinul a luat telefonul ca să sune la poliție.
În cinci minute au și ajuns, l-au dus la secție.
Înainte să-l bage în celulă, e dus la judecător —
Hoțul nu avea pe nimeni, nici măcar un martor.
A urmat un set de întrebări, cum ar fi:
— De ce ai furat? Mai ales pe timp de zi?
— Îmi era foame, din cauza asta am furat.
— Păi nu puteai să-ți cumperi, băi cap pătrat?
— Da’ n-am dom’ne, probone!...
— Nu mă interesează, nu-ți ascult aceste vorbe!
Ce voiam să transmit în această poezie?
O critică asupra sistemului, plină de nedreptăție.
Dacă omul fură o găină, e etichetat ca hoț,
Dar statul fură… și nimeni nu-i dă jos —
Suntem în continuare sclavii cei morți.
vezi mai multe poezii de: Nastasiu Stefan
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.