- Mă doare lipsa ta, floare aleasă,
Și-mi curg prin versuri lacrimi de cerneală
De parc-ar fi o ploaie tropicală –
Să fie dragostea contagioasă?
Cât îmi doresc să dorm lângă tulpină,
Când te apleci să mă stropești cu rouă,
Să-ți crească-n primăvara asta nouă
În trupul meu un fir din rădăcină,
Să beau nectar divin dintr-o petală,
Un strop să gust, dar timpul nu mă lasă
Nici să te-ating, deși mi-ai fost mireasă,
Iar depărtarea-i lungă, ca o boală.
- Mă doare timpul care-şi diluează
Secundele în porţelanul pielii,
Dar nici un gest nu-mi mai argumentează
Plimbarea pe cărarea îndoielii,
Deşi motive-am căutat prin crângul
Primăvăratic al iubirii noastre.
Tu crezi cumva că am păşit cu stângul
Prin iarba verde-a viselor albastre?
Sau poate ne-am jucat făcând risipă
De frumuseţe, aducând acasă
O primăvară-n fiecare clipă,
Când soarele stătea cu noi la masă.
Ioan Grigoraș & Liliana Trif
vezi mai multe poezii de: nutzu