suntem doar noi,
fiecare cu singurătatea lui.
Pasărea din inima nopții
clatină tăcerea împietrită-n aer.
Îmi faci semn s-o las,
să-și potolească setea.
Drumul ce-i stă înainte pare fără sfârșit
deși mai este atât de puțin.
Ne-am asumat orice risc când am pornit
până și pustiul…
se izbește
de zidurile camerei.
Deschide fereastra să iasă!
Simt tălpile cum
se afundă-n clipă.
poate nu a fost decât un joc al iubirii
plictisită de eternitate.
vezi mai multe poezii de: Agafia
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
frumos...
felicitari!
danab
joi, 11 ianuarie 2018