Sar nasturii gândirii mele,
Lăsându-mi raţiunea goală,
Pe-obraji cad lacrimile grele
Rostogolindu-se în poală.
M- aud tǎcând neîncetat,
Ca un sǎrman pierdut sihastru
În colţul rece-marmorat
Sub bolta cerului albastru.
Aş vrea să cânt, să râd aş vrea,
Aş vrea să cer ceva anume,
S-abat privirea lumii grea
De la dorinţa sǎ sugrume!
Sar nasturii gândirii mele,
Şi raţiunea se-nfioarǎ,
Plictisu-mi fierbe în ulcele
Pe plita sobei de la ţarǎ.
vezi mai multe poezii de: samoila
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Interesantă și profundă. Mi a plăcut !
mirimirela
vineri, 25 septembrie 2015
Pentru mine acum este perfect. Multumesc pentru bunavointa de a aprecia asupra opiniei mele. O seara minunata!
stomff
vineri, 25 septembrie 2015
stomff
Mulţumesc frumos pentru observaţie. Am încercat sǎ repar ceva. Nu ştiu dacǎ am reuşit
samoila
samoila (autor)
vineri, 25 septembrie 2015
Frumos scrisa , cu rima potrivita si placuta si cu ritmul aproape perfect. La strofa a doua versul trei are masura rupta si rupe si ritmul dar este singurul loc si poate trece neobservat. Felicitari.
stomff
vineri, 25 septembrie 2015