Cu mintea ta nu-mi apǎr eu mȃndria,
Sǎrmane gȃnditor ȋn stele albe
Ce-ncerci sǎ le ȋnşiri pe-o aţǎ-n salbe
Doar fiincǎ te atacǎ insomnia.
Cȃntatǎ-ţi va fi mintea, grijulia,
Cȃnd rǎtǎcitǎ printre pline halbe
Se va retrage repede-ntre nalbe
Sǎ-şi parfumeze iar melancolia.
Şi fiindcǎ nu ţi-ai pierdut, totuşi, capul
Sǎrmane gȃnditor cu trupul calm,
Am sǎ te iert acum, cǎ sunt ȋn stare.
Ştii bine cǎ-ţi sunt egal şi…handicapul
De care suferi, il ȋndrepţi cu-n psalm,
Cȃntat şoptit, cerȃnd chiar ȋndurare.
vezi mai multe poezii de: samoila
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.