toamna-și numără bănuții;
tot mai puțini pași
tulbură liniștea cuiburilor goale;
o mandolină arcuiește absențele-
lacrimă,
în a frunzelor rană….
depășind iluzia dualității,
săgetătorul
cutreieră ispititoarea lume a viselor.
alunecă ușor pe-a timpului undă
în inima sinelui-
la fereastră, înmiresmate flori de mușcată.
într-un ochi scânteietor de cer senin,
o mierlă-și cântă aleanul;
triluri învăluie inima,
conectând-o la sursa iubirii-
să nu te superi,
dacă stau mai aproape de tine....
apus
nestânjenit de chemarea abisului;
navigând pe apele dragostei,
fără bagaj, fără griji,
nimeni la pândă;
lumina noastră absoarbe-ntunericul.
vezi mai multe poezii de: Anisoara Iordache
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.