Sclipiri de opal - Ursu Marian Florentin
Poezie adăugată de: Ursu Marian Florentin

    miercuri, 23 octombrie 2024

SCLIPIRI DE OPAL


de Marian Florentin Ursu


*


Sunt singur femeie, cu toamna-n ferestre,
Te-aştept să apari de-undeva pe-nserat,
Tristeţi mă frământă şi n-am nici o veste
Şi teii din suflet mi s-au scuturat

Prin burgul mâhnit ceţuri mari se adună,
Maşini risipite prin ploaie gonesc,
Ce tristă -i această odaie nocturnă
Când toate iubirile se veştejesc !

Sunt singur acum şi e frig în cetate,
Tu vino acum şi şopteşte-mi tăceri,
Căci porţi pandantivul tristeţilor toate
Prin toamna nebună de nicăieri

Te-aştept şi acum prin halouri de frunze,
Prin turnuri de vânt într-un veac ancestral,
Tu eşti doar o umbră cu ploaia pe buze
Şi vii din trecut prin sclipiri de opal



vezi mai multe poezii de: Ursu Marian Florentin




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.