Îţi scriu, măi naşule,-o scrisoare,
Cum rar îţi scriu, doar că acum
Sunt frământat de-o întrebare
Ce nu-i găsesc răspuns nicicum,
Şi aş dori, c-aşa-i corect,
Să aflu de la dumneata,
Pe naşa, eu, cât o respect,
S-o-ntreb nu m-aş încumeta;
Aveţi şi-acum, pe scurt îţi spui,
Pendula aia,-n dormitor,
Pe un perete prinsă-n cui,
De mi-a plăcut pe vremi să mor,
Iar voi, c-atâta mi-am dorit,
Oameni atenţi şi plini de har,
La nuntă, ştii, ne-aţi oferit
Una identică în dar,
Din tei, cadran fosforescent,
C-am pus-o tot în dormitor,
Şi-un gong ce bate,-aşa strident,
Sculând şi morţii-ntr-un picior,
Numai că eu nu-s şucărit,
Doar Mărioara uneori,
Când peste noapte sunt trezit
De gong, mai mult de patru ori,
Ca să descopăr, consternat,
După…‘j-de ani de căsnicie…
Pendula, care azi a stat…
Mergea, de fapt, cu baterie!
D-aia vrusei să ştiu ceva,
Că…n-am probleme cu Măria…
Pendula ce o ai matà…
Tot naşa-i schimbă bateria?
Valeriu Cercel
vezi mai multe poezii de: Val