Se-ntorc cocorii, pentru-a câta oară?
Cu o nădejde nouă în priviri,
Străbat văzduhul, cu-aripa ușoară,
În șiruri lungi, grăbite și subțiri.
Prin petice lucioase de zăpadă
Nerăbdători, micuții ghiocei,
Ies grabnic la lumină ca să-i vadă
Și-și clatină frumoșii clopoței.
Pădurile cu crengi înmugurite,
Scăpate-acum de nemilosul ger,
Stau și privesc, aproape încremenite,
Spectacolul care se dă pe cer.
Soarele blând, în graba cea mai mare,
Înlătură din fața lui un nor,
Și din înalt, cuprins de încântare,
Se uită cum plutesc în al lor zbor.
Din munți până la șes freamătă țara
Văzând atâția minunați cocori,
Căci ei vestesc că vine primăvara,
Așa cum au făcut de-atâtea ori.
vezi mai multe poezii de: Octavian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.