Te rostogolești din umbra vântului
În trudă, pe-o scenă prăfuită
Cu ochi mirați de vraja visului
În care viața ta e tăinuită.
Încerci cu mintea strânsă-n șoapte adânci
Credințe prinse-n tine să-mpletești
Netulburat apoi să treci prin stânci
Și un sens să-i dai destinului, voiești.
Pe furiș se-adună negre așteptări
Născute-n ochii răsfățați și orbi
Convinși că văd minuni în sărutări
Furate-n amintiri reci din care sorbi.
Când făclia arde vălul adormit
Se oglindesc în noapte umbrele
Iar tu tresari la vântul întețit
Ce-ți dărâmă acum iar credințele.
vezi mai multe poezii de: Nori Jeler
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.