Se tânguie natura... - Camelia Ardelean
Poezie adăugată de: Camelia Ardelean

    vineri, 17 februarie 2017

Se tânguie natura cu glasu-i enigmatic
Și deapănă, confuză, apusuri primitive,
În filele-i de gheață – atavice misive;
Își toarce anotimpul fuiorul său, apatic,
Pe buza înserării cu zâmbetul extatic.

Semeață e crăiasa cu rochia-i de gală,
Ornată cu dantele și bumbi din promoroacă,
Când poartă, delicată, condurii pe toloacă,
Cuprinsă fără veste de-o sfântă amorțeală,
Sub fulgii ce se-așază în pletele-i, beteală.

Ubicua silfidă tronează grațioasă,
Țărâna e palatul ce-i străjuie veșmântul,
Ambiguu, foșnește în sfera sa doar vântul;
Sub vălurile-i fine purcede cuvioasă,
La geamurile nopții, perdele noi să coasă.

Pătrunsă de-umezeala din albul cel feeric,
Stă sigla-nsingurării pe vastele domenii,
Tractează veșnicia, în coarnele lor, renii;
Pe chipul său de ceară, un astru ahasveric
Gravează cu migală fărâme de-ntuneric...



vezi mai multe poezii de: Camelia Ardelean




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mulțumesc, dragi prieteni: Mirela, Victor, Deea, de popas și cuvintele de apreciere, care mă onorează! Îmbrățișări!
Camelia Ardelean (autor)
luni, 20 februarie 2017


Imi place! Simtit ceva citind aceasta poezie.
deea
duminică, 19 februarie 2017


Frumoase versuri, adanc spuse.
Victor
duminică, 19 februarie 2017


Vers stilat, curgere lină, ritmă, ritm, mesaj = Camelia Ardelean !
Cu drag, m am bucurat să te regăsesc
mirimirela
vineri, 17 februarie 2017