Durǎ, vulgarǎ,
Cu pretenţii de şcoală,
Secătura ascunde
Un suflet opac
În trupu-i hilar
Chinuit de o boală
Ce-l macinǎ încet
Pânǎ-i vine de hac.
Nu are simţire,
Nici daruri divine,
Abordeazǎ un joc
Imund şi fanatic
Din care câştigă,
Cu simţ de feline,
Ce-şi pune
Temeinic
În gându-i sǎlbatic.
Plinǎ de ea,
Secătura curatǎ
E un chin
Ce trăieşte urâtul
Ca pe ultima patǎ.
Cu-o gesticǎ rarǎ
Înecatǎ-n venin,
Compǎtimeşte,
Rânjind ca o fiarǎ,
Pe cel ce sfârşeşte.
Dacǎ se întâmplǎ
Sǎ vadǎ ce-o paşte,
Pe neagrǎ
Buzǎ de hǎu
Cu iz monahal,
Va înţelege,
În cugetul sǎu,
Cǎ tot ce se naşte
Are şi-o moarte,
În general.
vezi mai multe poezii de: samoila
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulţumesc pentru trecere pe la poarta mea!
samoilǎ
samoila (autor)
duminică, 13 septembrie 2015
Eşti o mare... "secătură"
Cu urechi, cu nas şi gură
(Glumesc... să te-nveselesc)
La inimă m-ai secat
Şi mai trec şi... altădat'.
pavalachepaul
duminică, 13 septembrie 2015
place aceasta postare..
Te mai astept...
Consideratie,
CRITICUL BLIND
duminică, 13 septembrie 2015