Mi-ai bătut în geam
ca un clopot ce-şi pierde
secunda;
buimaică m-am trezit
căutând printre amintirile
reci;
am simţit
cum se prelinge-n tot corpul
roua,
fecunda,
şi-aprinde scânteia-n cărbunii uitaţi
ce-i credeam stinşi pe veci.
Se-nalţă iar focul
şi-n dans se-mpletesc vise
pentru rugul iubirii;
la lumina lui voi picta anotimpul meu;
voi alege culorile pure,
ce dau srăluciri clipei...
şi-i plac lui Dumnezeu.
Privesc cerul cum se luminează,
cum umbre călătoare
se-ascund în mormânt,
tabloul e gata,
e bun pentru ramă;
poţi să-l simţi
în adieri de vânt?
vezi mai multe poezii de: Elena spiridon
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.