Ne căutăm o viață iubirea permanentă
Simțită mult mai dulce în ceasul cel de moarte
Și inelul de pe mâna ce-și va lăsa amprentă
Pe inimile noastre - de dor încununate.
Eternitatea asta de n-ar avea un capăt
Poate-aș scăpa de frica ce vrea să mă sugrume
Și care din nimic, la tot îmi pune lacăt
Ștergând orice iubire, negându-i orice nume.
Și sufletele noastre, mai scumpe, nu-mi permit
Să îmi achit dorințe, să-mi cumpăr loc de vise
Să îmi acord în cordu-mi un loc mai cuvenit
Și să-mi plătesc iubirea cu rănile deschise.
Așa-i dorința asta în sufletele noastre
O dramă permanentă în semi-permanență
Nu-i destinată poate ființelor terestre
Ce-s condamnate toate la dulce suferință.
Periodic suntem legați doar de inele
Ce neglijent sunt puse în față la altar
Când ne jurăm credință sub cerul plin de stele
Iubindu-ne o viață - mai mult imaginar.
Verigheta noastră ce stă pe inelare
Ne conturează eternul chin îmbibat de dor
Ca mai târziu să fie în praful din sertare
Să contureze vidul ce stă-n interior.
vezi mai multe poezii de: Roxana Nicoleta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.