acorduri solemne din
simfonia destinului
conturează
o realitate dură,
lipsită de milostenie,
ce-și ascunde
zâmbetul searbăd,
incisiv,
după perdele.
cercul cvintelor perfecte
schimbă tonalitatea cuvintelor;
notele-s luate de-a valma
de vârtejul speculațiilor-
la porțile cetății,
mulți cariolani mânioși
tulbură liniștea.
cu toate acestea,
mai vezi și câte-un om
necăsăpit de lăcomie;
Jadav Payeng transformă, cu
brațele-i vânjoase,
malul nisipos
într-o pădure-
ce-i trebuie copacului
vizitat de păsări grandala,
ghirlande de flori?
ninsoarea deasă
acoperă pleșuvele creste;
crivățul fluieră-ncetișor
la ferestre.
dârz și neînfricat
șerparul
risipește umbrele nopții.
și-n -ntunericul deznădejdii,
s-a dat magilor un semn-o stea
ce strălucea și-n miezul zilei;
să le arate locul
unde se va naște Mântuitorul.
istoria omenirii -
capată un sens în plinătatea veșniciei,
uitate au fost vechile cronici înscrise-n monotonia liniară
a timpului vremelnic.
acum
deschisă-i poarta spre
Împărăția ce va să vină.
vezi mai multe poezii de: Anisoara Iordache
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.