Privirile-mi topite
curg fierbinţi
şi se preling prin firele de iarbã,
se-amestecã în verzile efluvii
ale primãverii.
Auzu-mi se dilatã
pânã dincolo de zare
şi se contractã
pânã dincoace de muguri,
şerpuieşte
şi trece pe lângã zumzetul albinelor,
pe lângã fluieratul mierlelor
prin sãlcii
şi se-ntâlneşte cu ţârâitul timpului
care-nfloreşte-n ramuri
şi clipeşte somnoros
din genele lui de petale.
Inima mea se face ciuturã
ce-adunã albastrul
genuin al cerului,
cu care-mi rãcoresc apoi
şi sângele înfierbântat
şi gândurile.
Doar vorbele-mi rãmân încremenite,
suspendate
undeva între viaţã şi moarte,
incapabile sã capete aripi...
Uite cum soarele
cu razele-i de miere mi le unge
şi mierle pofticioase
le ciugulesc prin ramuri.
Aceasta-i singura mea temere:
cã primãvara asta-ntârziatã
mã va lãsa fãrã cuvinte...
vezi mai multe poezii de: intel1anima
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.