artistei Louise Bourgeois
minutele-s prea scurte;
orele,
nebăgate-n seamă,
se revarsă într-un ocean de
nimicnicie.
prin spărtura gardului de papură,
umbra arcuită
a unui suspin…
pe așternutul scămoșat
de ghimpii războiului,
cerul senin
readuce liniștea;
restabilește
dimensiunea si profunzimea
păcii interioare-
liant
pentru conviețuire.
nicio suflare de viață,
niciun gând prietenos....
oamenii-
asmuțiți de câinii răzmeriței,
se reped
unii
asupra altora.
mâini-aidoma unor
crengi uscate,
nu mai simt căldura
unei îmbrățișări.
nimeni în parcare…
roțile timpului sunt amorțite;
dintr-un anumit unghi,
oamenii,
par minuscule insecte
care pășesc agitate
printre picioarele din oțel
ale unor păianjeni gigantici.
cântecul mieros
al aducătorilor de moarte
la capătul drumului...
sfârșit de martie,
ceva mai colorat,
cu povești de necrezut:
șarpele boa a înghițit un elefant;
în fiecare celulă,
oaia cu botniță se duce liniștită la culcare.
copilul a remarcat gardul din jurul florii,
dar, din nefericire,
adulții
au văzut
o simplă pălărie.
corpuri umane,
azvârlite pe nisipuri,
deschid privitorului,
perspective topologice inedite.
din durere și spaimă-
poți reconstrui o lume nouă.
umbrele stâlpilor
de iluminat
agită
depărtările.
respirație adâncă
prin gradina cu poezii...
umbrele și grijile
se retrag în cuiburi de vise.
lumina lunii
alungă căinii lui hades
de la porțile nopții
și ne-ntremează, să fim
vii.
vezi mai multe poezii de: Anisoara Iordache