dedic aceaste versuri Distinsei mele prietene, Adinuţa.
Sfioasă
Motto:
Te rog, iartă-mă, Parinte...
C-am fost tânar fară minte!
****************************
Genunea naşte îngeri şi îngerii-n genune
Se-ntorc prin paradisuri spre liniştitul Rai
Şi litera tresare şi se ascunde-n nume
Cum stă ascuns în floare pistilul lunii Mai.
De-a baba- oarbă vine şi rece mă provoacă
Tăcerea definită de palidul răspuns.
Acum suspină gerul cu iz de promoroacă
Şi ţurţurii scot limba din streaşina de sus.
Îşi pune gluga albă la marea-i pelerină
Un vârf răzleţ de munte cu nasul îngheţat,
Pe câmpuri se ridică-n picior de balerină
Un plop chelit de patimi cu visul tremurat.
La o căsuţă joasă cu geamuri mici de lună
Se răscoleşte vântul şi fumul sus pe horn,
Prin colţurile casei puterile-şi adună
Şi cântă melancolic un greieraş din corn.
Cu furca-n brâu înfiptă o tânără trecută
Se tot gândeşte tristă la vremea care fu,
Mai ieri, la fântânică, de mine a fost cerută
Şi-n tremur feciorelnic a zis sfioasă: NU!
În sufletul de gânduri lumina meditează
Şi valuri de tăcere din pieptul ei răzbat
Şi clipa înfloreşte, fermecător visează,
Când paşii mei îi simte alunecând prin sat.
Singurătatea vieţii i-a sfârtecat destinul
Şi sufletu-i se duce spre nufărul uscat,
Doar balamaua porţii îi mai opreşte chinul
Când scârţie împinsă de vântul rău, turbat.
Când vara, pe sfârşite, se tânguia uşoară
Am revenit la vatră, trecând pe strada sa.
Ea n-a ieşit din casă la fel ca-ntâia oară,
Dar lăcrima perdeaua zicând sfioasă: DA !
11.12.2015
vezi mai multe poezii de: ROLEA NICOLAE