și râurile acestea de pași
cum se grăbesc și se-adună
și se scurg peste zare
peste toate zările
să nu le mai știi
să nu le mai vezi
și mâna aceasta cum pare liniștită
deși în fibrele ei de mână
se întinde să-ți atingă tâmpla, depărtatule
și depărtările stau una lângă alta
una lângă alta ca niște linii schițate
de umbrele lor pe colțul mesei
pe marginea fiecărei clipe
în care te grăbești sau visezi
și ochii obosiți de privire
spun atâtea note de real, de vis
de așteptări, de istorii scrise
după oglinzi și istorii care se scriu
în inima ca o harpă
ținută totdeauna în vânt pe o stâncă
și toate câte duc în suflet scriu
_
Copyright Mariana Fulger
vezi mai multe poezii de: mariana fulger
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.