Și vom tot vota, trădătorii, hoții
...
Privește-n jur la totul. Ce rămâne-n urmă?
Nedumerirea celor ce-și tot exprimă votul,
Rănile prostiei ce și-a-nfipt gheara-n turmă
Și pentru care încă nu-i gata antidotul?
...
Mai rămâne-o țară golită de esență
Cu un popor ce doarme, mereu nedumerit,
Care de-a lungul vremii, atâta s-a corcit,
Că-i doar o păcăleală întreaga-i existență?
...
A fost și el odată, viteaz și cu blazon,
Când sângele-i năvalnic , nu era diluat;
Acum, e liniștit, votează resemnat
Pe cel mai mincinos prost și fanfaron!
...
Ce mai e de spus, când țara e pe ducă
Și mai nimic din ea nu va rămâne-n urmă?
Doar strigătul durerii ce către ceruri urcă
Din rănile prostiei ce și-a-nfipt gheara-n turmă!
...
Și cine poartă vina pentru moartea țării?
Cei ce se tot duc să-și ștampileze votul
Crescându-le pe creștet semnul întrebării
Și pentru care încă nu-i gata antidotul!
...
Adică populimea, adică noi, cu toții,
Că nu ne putem abține și mergem să votăm
Și vom tot vota, trădătorii, hoții,
Până ne-om convinge că oricum nu contăm!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.