Și vor fi tot mai puțini...
...
Spun poeți, mai spun istorici,
Sau alți nespecialiși de seamă
Cum că neamul românesc,
E plin de glorie străbună
Și explică și vorbesc,
Doamne cât mai pălăvrăgesc
De câte-n soare, câte-n lună
Cum că noi am fi urmașii
Acelor daci cu piepți de-aramă
Ce se luptau cu uriașii!
...
Dar eu, un amator mărunt,
Privind în jurul meu atent,
Afirm și îmi asum ce spun,
Că pe pământul ăsta sfânt
În neamul ăsta slab, sărac,
Cel puțin azi, în prezent,
Nu prea e urmă de dac!
...
E de-a dreptul imposibil
Dacilor le-am fi nepoți,
Poporul ăsta vechi, bătrân
În halu-n care a ajuns,
Demn de dispreț și de plâns,
Cuibar de șmecheri și de hoți,
De escroci și trădători,
De neciopliți și impostori,
A fi din daci, nu-i eligibil!
...
Poate luat unul câte unul,
Câte-un român cinstit, sărac,
Să oglindească-n el străbunul,
Că poate e urmaș de dac!
...
Dar cei ca el sunt foarte rari
Și vor fi tot mai puțini,
Că sunt scoși din rădăcini
De parveniți și cocalari!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.