Se presupune cǎ
Oricǎruia din noi
Vocea lǎuntricǎ-i dicteazǎ
Când un pǎcat
Îl umple de noroi,
Ţinându-i mintea treazǎ.
Şi dacǎ s-antâmplat
Omului nostru
S-ajungǎ în pǎcat,
De douǎ sentimente-i ros.
Unul este remuşcarea,
Sentiment fǎrǎ folos,
Care n-aduce-alinarea
Şi nici mǎcar un os de ros.
Celǎlalt este cǎinţa
Care,
De-i luatǎ-n serios,
Îi reduce suferinţa,
Oricât e de mare.
Simţǎmântul pǎcatului,
O spun aşa-ntr-o doarǎ,
Nu te face fericit,
Dar nici nu te omoarǎ
Explicit
Cȃnd te lasǎ la marginea satului.
vezi mai multe poezii de: samoila
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.