Sisifică
Întrebările sunt scări. Câte-ntrebări, atâtea scări. Răspuns în plus, o treaptă-n sus. Ce-i viața oare? Doar câmp cu flori? Nu-i o-ntrebare care mai doare de multe ori?
Atâtea dileme s-ascund în sisteme, câte cărări, atâtea-ntrebări.
În zare-i senin și văd catarge făcute din doage de butoaie cu vin. Și-atunci întrebările adânci precum mările, le pun marinari duhnind a Cotnari, între ruliu și tangaj, demisec rubiniu, ce îi lasă-n sevraj de nu mai pot bea pe o vreme rea și nu pot în pcioare să răspundă la vreo întrebare ceva mai profundă, căci de bunăseamă nu este a bună de nu mai știu cum îi cheamă cu buletinul în mână. Iar câte-ntrebări, tot atâtea scări, pe corabie, din sfori. Apoi, la un semn, adastă la mal, să găsească lemn, lemn de stejar și pe-o vreme de ploaie fără pic de senin să facă butoaie doar pentru vin, iar după ce se golesc, le desfac în doage pentru catarge cu miros divin și se duc peste mări să-și pună-ntrebări, urcând pe catarge din doage pe scări făcute din sfori să vadă în zare țărm de-acostare. O, țara mea dragă, atâtea catarge făcute din doage, și-atâția cârmaci fără doagă! Cine ce să mai înțeleagă c-o ia razna lumea-ntreagă, s-au stins valorile perene, nu se mai nasc înțelepți, nu se mai nasc ca Diogene, e plină lumea de inepți ce nu-și mai pun întrebări, din doage nu se fac catarge, ci se tot înalță scări pe care urcă cu pietroaie-n cârcă, cei fără doagă, țara mea dragă. Și te lovești de un recif, și apoi din nou, precum Sisif.
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.