Solitudine
...
De ce-s urme pe zăpadă
Sus pe munte, în pădure?
S-a celui ce-a ales să șadă
Pustiul din el să-și îndure!
...
Prin zăpadă de-abia-și trage
Trupul gârbov și obosit
Se duce-n taină să se roage,
Din zori până-n asfințit!
...
Că-i bolnav și e flămând
Îndură și nici nu-i pasă.
Îl întărește doar un gând,
Că în curând, va fi acasă!
...
De mult de lume a fugit,
Ce să facă-n lumea mare
Unde sufletu-i smerit
Era ca-ntr-o închisoare?
...
Aici, nu i se pare greu
Singur pe munte în pădure,
Știe că bunul Dumnezeu,
Îl ajută să îndure!
...
Deși nu poartă haină groasă
Nici nu simte că e ger,
Că în curând va fi acasă,
Cu Dumnezeu, acolo-n cer!
...
Cu greu pășește prin zăpadă,
Trupul bolnav de-abia și-l trage,
Se duce într-un loc să șadă
Și fierbinte să se roage!
...
Pe munte, în pădure sus
Singurătatea-i pare dulce
Gândind că pentru el, Iisus
A pătimit moartea pe cruce!
...
E fericit, că în curând,
La începutul primăverii,
Va simți-n trupul plăpând,
Lumina sfântă-a Învierii!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.