Solitudine
...
Aceasta-i lumea voastră și sunt conștient,
Prea tare nu m-amestec, deși-s născut în ea,
Încerc să fac ce pot în propriul meu prezent
Și în lumea voastră, să fac o lume-a mea.
...
Mi-ar plăcea să știți, să fiu cu voi tovarăș,
Dar asta mă conduce a lua poveri cu mine
Și cum nu le pot purta în lumile divine
Să mă golesc de ele m-aș întoarce iarăși.
...
Iar eu așa ceva, să știți că nu-mi doresc,
Nu vă supărați, nu vreau această lume
În care bogăția-i supremul scop lumesc
Și-alesele virtuți sunt prilej de glume.
...
Câți dintre voi pătruns-au în acel adânc
Unde s-arată toate, exact așa cum sunt?
Știați de demonul ce se preface sfânt
Și însoțește omul încă de când e prunc?
...
Eram cândva ca voi, acum sunt diferit,
Deși născut în lume, al lumii nu pot fi,
Eu am o altă lume, cu-n soare răsărit
Care m-a înviat și m-a pus printre vii.
...
Nu-mi sunteți datori și nu vă sunt dator,
Nici nu mă gândesc să activez o karmă
Aici în lumea voastră. Ciclul chinuitor
Naștere și moarte, pentru mine-i dramă.
...
Voi v-ați vândut deja beznei ce vă leagă
Iar pentru asta sunteți cu toții osândiți
Vă fie noaptea ziuă și-ntunecimea dragă.
V-am spus toate astea, numai ca să știți.
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.