În somnul galben al ceții primăvăratice,
Un cimitir alb de cruci pe-un deal se-arată,
Și roșii focuri de lumină purpurie,
Lângă brazi uscați și uzi sub ploi tremură.
Pe-o bancă șade un lemn croșetat fin,
Sub coroane rare de stejari dorm melci;
Rădăcini de chihlimbar - ambre violet ca
Mari verighete de marmură pipiță.
Pe-o apă albastră o rouă înghețată plutește,
Ciocârlii cu lăcrămioare pe aripi în aer,
Lalelelor portocalii un fulg de nea le lasă
Și ghiocei înalți cu spini de trandafir.
În merii veșteji înfloriri de crizanteme,
Stejarii stinși înlăcrimare vișinie de pământ,
De doi cai e trasă în valea morții o caleașcă,
Ospățul fierului brumar brodat stângaci.
Burlaci trifoi îmi șchiopătează sub picioare,
Tușește cerul printre nori mari și deși,
Narcise înfiorând boboci de amintiri citesc
O carte scrisă de-un înger creț și gânditor.
Stele argintate, bătrâne cu văl negru, lung,
Cocoașă își duc pe aleile zimbrate;
Roșu și alb un stâlp de vânt pribeag,
Nemărginire cețoasă c-un sân de plastic.
Un șarpe cu solzii lați și-o limbă de lămâi,
Pe-o cruce întinde mâna caldă înspre codiță,
Cu părul lung femeia ninsă ce-mi cere flori
Și-o lumânare; mă apropii - e-un bărbat...
vezi mai multe poezii de: Caraban Bogdana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.