Spre cald hohotește pământul prin miei
Și crângul își murmură dorul în triluri,
Când jadul poienii se-aprinde –n beriluri
Și mângâie ochii cu vii bănuței.
Cu soare-și scriu cucii veniți din exiluri
Prefața aceleiași vechi epopei,
Iar noaptea își pune-n cerdac brotăcei
Să-i cânte pe strune de-argint vodeviluri.
Respiră miresme prin fiece por
Creația-n care trezirea pulsează,
Făcându-mi și mie un loc în decor
Și, plin de frumos și de cald ca o oază,
Lumină mai cer: O, Mărit Creator,
Mă umple de Tine și fă-mă…amiază!
Simion Felix Marțian
Vulcan, 1 aprilie 2016
vezi mai multe poezii de: Felix
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
o punere în pagină în care esenţa e subliniată de strălucire.
mihaela.sandu
sâmbătă, 02 aprilie 2016
Minunat scris, minunat ticluit.
ene alin
sâmbătă, 02 aprilie 2016
Ce dor mi-era de nobleţea lucrului tău cu cuvântul!
deea
sâmbătă, 02 aprilie 2016