Pe cerul azurat cu Voroneţ
Se cuptoreşte soarele amiezii,
Privind către convulsia zăpezii
Care-şi trăieşte ultimul dezgheţ.
Pe portativ de cald cântă aezii,
Pictând cu ciripitul îndrăzneţ
Pe horbota de-un verde pădureţ
Care tiveşte aura livezii.
În mugurii pleznind a înviere
Un ciclu se reia repetitiv,
Dând timpului şi start şi-aliniere,
Dar noi, având un alt obiectiv,
Cerem, rugându-ne: prin sfânta-Ţi vrere
Dă, Doamne, un dezgheţ definitiv!
Simion Felix Marțian
vezi mai multe poezii de: Felix
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Dragă Felix! Îmi cunoști admirația față de poezia ta! Nu mă voi repeta! Acest sonet doar mi-o întărește! Domnul să te binecuvânteze!
bragagiu
vineri, 25 martie 2016
Felicitari autorului pentru frumoasele randuri
MONA
joi, 24 martie 2016
Frumos din toate punctele de vedere acest sonet!
maria
joi, 24 martie 2016