Lumina a crescut, parcă dospită,
Palpabilă prin falduri de brocard,
Şi din zenit, pe zarea fără gard
Apasă greu cu forma-i împlinită.
Amiaza de lumină fără fard
E ca o umplere nestăvilită;
O simt şi-n jur şi-n mine cum palpită,
Şi sâmburii luminii-n mine ard.
Sunt plin de cald, de viu, de transparenţă
Şi parcă-n mine înfloresc livezi,
Dar nu-i deajuns, şi vin cu reverenţă
La Tine, Doamne, să mă recreezi:
O, umple-mă de sfânta Ta prezenţă,
Ca de lumina albelor amiezi!
Simion Felix Marțian
vezi mai multe poezii de: Felix
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mi-a plăcut sonetul scris
Mi-a plăcut să te citesc
Căci, am fost purtat de vis
Aşa că, îţi mulţumesc,
pavalachepaul
duminică, 01 noiembrie 2015
Cand vreau sa visez cu ochii deschisi, este de ajuns sa citesc o poezie de-a ta. Extraordinar de mult imi place cum scrii!
andreionthepoetry
vineri, 30 octombrie 2015
Ma alatur si eu celor ca iti apreciaza poeziile draga Felix.
maria
vineri, 30 octombrie 2015
Frumos sonet! Felicitări!
Nelu Preda
vineri, 30 octombrie 2015
Superb poemul...iti da o liniste sufleteasca deosebita!
adina.e
vineri, 30 octombrie 2015
un poem greu plin de intelesuri.
francezu_22
vineri, 30 octombrie 2015
Poezia pe lânga mesajul puternic este şi frumoasă
Mari
vineri, 30 octombrie 2015
Ai dat stralucire prin vers, în alese imagini artistice.
David Nicoleta
vineri, 30 octombrie 2015