Sonetul copacului semeţ - Florin T. Roman
Poezie adăugată de: Florin T. Roman

    luni, 22 august 2016

Când soarele răsare şi primăvara vine
Cresc muguri şi vlăstare pe pieptul său bătrân;
Cu fală se trudeşte spre cer, spre înălţime
Şi capul îl ridică în semn că e stăpân

Peste natura-întreagă, ce-n faţă îi apare
La scară mult redusă, aproape un nimic,
Şi ar vrea să tot crească, s-ajungă pân’ la soare,
Dar soarele-i departe şi el e încă mic.

Dar tocmai când se-înalţă mai mândru ca oricând
Şi din tulpina-i groasă nasc alte ramuri dure
Sporind în greutate, tinzând înspre pământ,

Atunci el simte-n oase tăişul de secure
Care-i pătrunde-n suflet treptat, tot mai profund
Şi cade jos şi moare pe iarba din pădure.

21 august 1985



vezi mai multe poezii de: Florin T. Roman




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Frumos şi... surprinzator
nadira
marţi, 23 august 2016