Sonetul strănutului de păpădie
Plutind, în largul galben al câmpiei
S-a risipit, împrăştiată pe pământ,
La adierea tandră a brizei de vânt
Sămânţa coaptă-n puf a păpădiei.
După zburarea cea purtată-n cânt,
Din nou va răsări pe-ntinsul gliei...
Pentru-a-nflori spre slava bucuriei
Dar trebuie să treacă prin mormânt.
Supusă unor legi, de către Creator,
Concomitent ea vieţuieşte-n soare;
Şi-n fiecare an, îşi croieşte-un viitor...
Răsare-n lunci, tăpşane şi ponoare
Şi vizita albinelor o mângâie uşor,
Şi an de an, sfârşeşte-n strănutare!
Flavius Laurian Duverna
24 septembrie 2015
vezi mai multe poezii de: Duverna
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Cu multe mulţumiri doamnelor roxana şi mirela, şi domnului andrei, pentru comentarii!
Duverna (autor)
sâmbătă, 26 septembrie 2015
Frumoasa ideea poeziei, care se supune, ca intotdeauna in poeziile tale, ideii de recunostinta fata de Creator pentru minunea Creatiei. Felicitarile mele!
andreionthepoetry
sâmbătă, 26 septembrie 2015
Las și eu un semn de plăcută lectură.
mirimirela
vineri, 25 septembrie 2015
Ma bucur ca scrii in acest stil, desi sonetul este, cred eu, o provocare grea: cere cursivitate a ideii, concluzie finala, versuri cu numar de silabe egal si in strofele de patru versuri, si in tertine. Asta fara sa mai mentionez rigurozitatea ceruta de rima, ritm...
O provocare de care treci bine, si in care cred ca poti persevera.
Aprecieri!
roxana.c
vineri, 25 septembrie 2015
Cu toată stima şi tot respectul pentru evidenţă şi apreciere!
Duverna (autor)
vineri, 25 septembrie 2015
Imi place ca ai participat la tema saptamanii cu aceasta frumoasa poezie!
tamas razan
vineri, 25 septembrie 2015