Aveam un șoricar – minune de cățel
Cuminte, adorabil, pe nume Sorinel;
Oriunde aș fi mers, mergea și el cu mine,
Era prieten sincer la greu dar și la bine.
Vroia doar mângâiere și-un bol micuț de hrană,
Doar dragoste era, sub straiele-i de blană.
Nici nu dormea-n coteț să-mi fie mai aproape
Pe trepte adormea chiar fiind udat de ape.
Dar azi de dimineață el n-a mai apărut
Când l-am strigat pe nume, – să fie dispărut?
Nu, n-a fost dispărut, în stradă l-am aflat
Cu blana-nsângerată și gâtul sfârtecat.
Căzuse victimă instinctului primar
De-a se perpetua și iată ce calvar!
L-am îngropat în curte sub nucul cel bătrân,
Plângând ca unui frate destinul său hapsân.
Chiar de-i voi lua vreodată un înlocuitor,
Sorin rămâne veșnic al meu ocrotitor,
Și dacă mai există vreun loc în Paradis,
Acolo-l voi găsi și pe Sorin, precis!
vezi mai multe poezii de: Nelu Preda
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulțumesc frumos, Carmen!
Nelu Preda (autor)
vineri, 17 iunie 2016
Dragostea unui câine pentru stăpânul său este pură şi necondiţionată! Nu ne imaginăm cât de mult ne pot iubi aceste animale de companie sau de curte! Felicitări!Ai descris cu sufletul ceea ce ai trăit!
Ina M.
joi, 16 iunie 2016
Mulțumesc frumos, Dănuța! Din păcate este complet adevărată...Cu același drag,
Nelu Preda (autor)
joi, 16 iunie 2016
frumoasa si duioasa poezie..frumoasa speranta intalnirii..
cu drag,
danab
joi, 16 iunie 2016