Fularul tău, din lână, catifelat,
Păstrează nalbele ce-au alăptat albine;
În zborul lor nălucă fost-am eu,
Cu mierea mea topită, fată romană.
Cu nimb de-azur îmi apăreai în vise,
Și contemplam lunatecul tău zbor,
În somnul bătrânului meu chin,
La piept strângeam o pasăre și-un măr.
Bezmetică, hoinăream prin nebunie,
Ciopleam în marmură un chip de zeu,
Albastru urlet, răgușită strigare,
Ca-o iederă otrăvitoare.
Dorințele când îmi ardeau zadarnic,
Mă înfruptam cu spaimele din carne,
Când deznădejdea începea să doară,
Mă mai trezeam din aurita ei visare.
vezi mai multe poezii de: Caraban Bogdana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.