rătăciți
printr-un labirint
al unei apocalipse fabricate...
printre valuri și vaiete,
nu vedem
șarpele de aramă
încolăcit pe toiag.
pe străzi , veșminte
din vison și porfiră...
oamenii goi
împresurați sunt
de frica chipurilor lor.
nu
ne-aducem aminte
cine suntem,
de unde venim,
cine-s dascălii și părinții noștri.
cuvinte cu o rezonanță ciudată,
sunete țiuitoare,
imagini publicitare fluctuante
compartimentează conștiință,
înzestrând-o
cu
personalități multiple.
codul verde-i activat...
prin
smogul electromagnetic,
nu distingem
punctele cardinale.
strigăm către un nume
fără chip,
în speranța,
că vom vedea fața
strămoșilor.
sufletete îngenuncheate
prin
lăcomie,
nepăsare,
lașitate...
șase sute de galbeni,
o medalie de aur
și șapte diplome
de eliberare din iobăgie
au fost de-ajuns
să facă inofensivi pe viitorii
Horia si Cloșca?
zeul prosperității
se căznește
să urce dealul Golgotei;
șobolanul alb a-nlemnit ;
iar bivolul,
care abia se vede la orizont,
nu are astâmpăr.
numai fluturele Monarh,
ne dă senzația de
plutire.
răutatea si-a pus
o mască nouă.
prin tomberoane,
caută
un punct de sprijin.
de trei ori s-a înțepat,
a băut din paharul
obrăzniciei și fățărniciei....
cu ochii roșii, iritați,
urlă
că nu și-a îndeplinit
planul.
în dimensiunea senzorială umană,
stânga și dreapta
s-au voalat;
o singură direcție
ne îndrumă
spre neomenie-
și uite așa,
au fost demolate statuile voievozilor;
și uite așa,
a fost uzurpată
conștiința de neam.
pauza de vară
a trecut...
acum,
alergăm-printre
coduri roșii și portocalii,
după pokemoni.
și-n acesasta realitate augmentată,
câțiva stânjenei
spală de amnezie
pietrele.
vezi mai multe poezii de: Anisoara Iordache