Nu știu pe sub care umbră las durerea să adoarmă,
Să s-acopere cu brume și cu frunze arămii.
Voi deschide-apoi in grabă ușa către primăvară,
Și-am s-adun in pumni cocorii și izvoarele ce-s vii.
La hotarul dinte vise, sufletul o să-mi adoarmă;
Trupul meu de lăcrămioară se va odihni nițel.
Și voi scrie doar poeme, 'naripate, să nu doară,
Ce vor fi nevinovate, precum albul ghiocel.
In paneru-mi de răchită aduna-voi albastrele,
Chiar și păpădii firave, flori de maci îmbujorați.
N-am să las în voia sorții, cerul strâns, doar în zorele,
Azuriul curs din rouă, crinii albi imaculați.
vezi mai multe poezii de: Florina Emilia Pîncotan
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.