Speranța
(Sonet)
Eu n-am simțit cum viața se scurgea altădată
Și nici cum timpul veșnic pe noi ne-a ocrotit,
Dar nu uit clipa-aceea când ochii ți-am privit,
Văzând în ei speranța pentru întâia dată.
Ca un torent de munte, dorința arzătoare,
M-a tot luat la vale, complet nepregătit,
Doar tu ai găsit cheia care m-a cucerit,
Tu, care toată viața ai fost surprinzătoare.
De-acum, chiar dacă iarna o vom simți aproape,
Ținându-ne de mână căldură vom simți,
Din inimile noastre păstrând iubirea toată,
Pluti-vom ca pe-o navă pe-nvolburate ape,
Din marea vieții noastre cu valuri și stihii,
Până în portul ultim, uniți de-aceeași soartă.
***
Mihai Evoescu
10.02.2022
vezi mai multe poezii de: Evoescu Ion Mihai
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.