Spitalul din pădure
Adăugat de: Ioan Popa

(compunere proverbială)
Chiar am vrut să plec de-acasă, într-o plimbare de câțiva chilometri.
Aseară am vorbit cu Dimineața să mă scoale devreme
că aș vrea să ajung departe...
M-am sculat, am ieșit afară și am zis
„bună ziua” Dimineții, să se
cunoască că-i o zi bună pentru toți,
nu doar pentru capra vecinului...
I-am zis și la singura floare ce-o aveam (i-am dat un pic de apă
că era toată transpirată de rouă...) - deci nu era primăvară...
Era atât de cald, de-a bate fierul...
Am spus „bună ziua” și ierbii rele,
ce nu pierea și își revenea din călcat...
De verde ce era, mi-a dat un firicel
să nu mă rătăcesc prin lume...
Am dat „bună ziua” și pietrelor pe la care a trecut apa,
dar ele au rămas...
Era și biciul lângă baltă.
L-am ridicat și agățat într-un cui,
unde îi era poftă să stea...
Și am plecat de-acasă
(nu am vândut-o, că-i casa părintească)
și am început să merg
încet încet
ca să ajung departe...
Drumul părea lung, că era făcut din cale bătută.
Am ajuns la o intersecție, unde era o cruce,
drumurile, se aflau la răscruce...
N-am continuat pe drumul drept,
am ocolit, ca să nimeresc...
...la o pădure.
Pădurea aparținea unuia care se numea Rebreanu.
Acolo mergeau să se spânzure românii ce erau frați cu codrii...
Aveam la mine un ciur. Aș fi luat cu el,
apă rece - era poate cea mai bună, de izvor...
Acolo, la apă, venea unul cu ulciorul,
avea de gând să bată recordul
de cele mai multe ori la apă!
Nu-l interesa norocul, care ar putea să-i aducă
cioburile ulciorului ca in lampa lui Aladdin...
Țineam in mână o bucată de mămăligă.
O cioară mă deranja cu croncăitul ei, ca interjecțiile luptătorilor din filme cu bătăi.
Îmi venea s-o vopsesc!
Stătea pe o creangă, interesantă,
pe care scria: Ion!
I-am zis: „ce puii mei, vrei?!”
Mi-a răspuns că puii ei sunt cei mai frumoși pui!
A câștigat! Mi-a furat mămăliga din mână...
norocul că mai aveam niște răbdări prăjite ...
nu minciună...(in mână).
Pe drum am întâlnit și un car cu boi
(nu era Grigorescu),
condus de un om sărac, necăjit, cu capul plecat!
„-Ce ai, nene, ce îți vine? Nu am sabia cu mine!”
„-Sunt sărac!...și nici boii nu mai trag!
(poate îi dor măselele!). Am fost cu sacul la pomul lăudat.
Uite, e gol!...cu pușca...am făcut să pice o pară mălăiață...
(de altfel nu mai era, in pom, nici o poamă acră - ca soacra)...
...atât! 'tu-i gura ei!...(de pară?)”...
Pe drum, apoi, trecu in goană o salvare,
să salveze doar (cu bani) pe cine poate...că banu-i ochiul...
Dimpotrivă, era Crucea Roșie,
după care fugeau, disperate - că le ardeau satul
tocmai când se pieptănau - niște babe comuniste.
Alergau să pupe crucea...(roșie)...
Ocolind, am nimerit la un spital in pădure.
Intenționând să transversez drumul,
m-a oprit Sfântul Așteaptă...Cu puțină răbdare, o iapă năștea
un mânz pe care-l puteam călării gratis, dar încăpățânat ca un măgar,
drumul l-am trecut călare pe zebră...Alți cai i-am văzut desenați
în verde pe pereți...
Caii păreau morți, că așa au vrut Câinii...
Câinii aveau frică de Pisica blândă, deoarece când zgâria,
zgâria rău...dar numai atunci când nu era acasă...
...șoarecii bucuroși, pe manele de f. salam (căci nu le mai plăceau brânza Lee)
jucau pe masă...
Tot sub perete am văzut și o nucă...
Spitalul psihiatric avea maternitate. Acolo se nășteau, mari
și cu cămașa pe ei, nebunii...
Erau, totuși, buni de legat...
căci mulți dintre ei au luat țeapă!...iar unii erau proști, dar nu destul.
Ziceau să-i numim fuduli; după cum romii se întreabă
de ce nu se numesc berlinezi, căci au ajuns mai întâi
la Berlin și-apoi la Roma?!...
(Salutări din Roma!)
La spital ajung pițipoancele cu fluturi in stomac, cu inima ruptă de atâta amor...
Sunt aduse cu mașina de șefii lor, peștii...doar că ei n-au nimic,
sunt sănătoși...ca ei...thun...
Cel mai des ajung la spital cei din zodia Cancer,
sau zodia Racului...
pentru că dau înapoi...(ce mănâncă!)...
și din alte zodii, sunt sănătoși prin fuga lor...rușinoasă...
Dacă, totuși, cineva s-a prins,
la urmă:
- ca orezul pe oală
- vor râde mai bine
...
- vor fi cei dintâi!