Vezi varianta desktop a site-ului

• Acasă
• Clasici
• Contemporani
• Străini
• Translations
• Membri
• Proverbe
• Povestiri
• Proză
• Ştiaţi că
• Calendar
• Citate
• Log In
• Radio Poema
• Contact

Stânca din vale - Ioan Daniel
Poezie adăugată de: Ioan Daniel

.Stânca din vale

Alergam
printre jumătăţi de cuvinte
alergam
pe urmele oilor

sosisem
pe munţii cei înalţi ai lui Israel
şi aici
îmi aşezasem staulul
aici
îmi pusesem coliba
. aprinsă
de doruri
ca o fereastră spre cer

aici
pe vîrful munţilor
învăţasem să cînt
mersul oilor
la stânca din vale
acolo unde izvoarele curg
şi apele privind înspre cer
chipul ţi-l înveşmântă
în culoarea zilei

şi pas cu pas
mioarele mă urmau
într-o conjunctură aparte . . păscând iarba
în zâmbet de rouă

piscurile munţilor
ne înveşmântau
în culoarea cerului
ochii
departe îmi erau aţintiţi
spre stânca aceea din vale
unde apele se-mbracă în spumă
şi curg în fântâna
de doruri aprinsă


căutam un ungher
căutam o dovadă
o urmă în care să văd
împlinită dorinţa
acolo pe munţi
acolo
la stînca aceea
zid de cuvinte unde
învăţasem despre lumină
de-ntâia lumină în care
cât nu voisem real
cu ochii s-o ating
odată măcar

doar prin credinţ-o văzusem
privind înspre stîncă
cînd
la . . poalele ei
pe ape
învăţasem să merg
învăţasem să cânt

privind înspre stânca aceea
adeseori mă pierdeam în cântare
căci fluierul
nicidecum nu-mi dădea odihnă
ca o revărsare de ape
ce curg printr-un vad
în stâncă săpat

doar acolo
primii ochi i-am zărit
ochi de lumină
aparte privindu-mă
ochi alţii
cum nu-s

acolo
m-am întâlnit cu Isus
şi l-am văzut prin credinţă
şi vai
cum nu voisem real
cu ochii mei să-l văd
să-l ating cu privirea
real

îmi era drag
în fruntea turmei să merg
cu fluieru-n mînă
să cînt la pas
mersul oilor
sub frunzele ochilor tăi
acolo
unde la o aruncătură de piatră
drumul se lipeşte de stîncă
şi oile vin
împreună la ape


ţi-s ochii
o minge de foc
în care tot mersu-ţi aduni
şi viaţa
picătură cu
picătură


văd noaptea aceea când
când
copil fiind
ocoleam staulul
cu tăciuni aprinşi
lupul să fugă
să nu-mi sfîşie
vreo oaie


adesea
mergeam înspre stîncă
şi-mi era dor
de-o noapte aprinsă
la ape s-alerg
în izvoare
fiinţa să-mi scald
să trec în lumină
îmbrăcat în
lumină
să cînt
cântarea de slavǎ
doar Ţie Isus
Te-am aşteptat
în atâtea rînduri să vii
la ape
prin ele să treci
înveşmântându-mi lumina
cu zâmbetul Tău
şi azi Te aştept
o lumină să-mi fii
. şi aici
şi-n veşnicii
11-07-98

vezi mai multe poezii de: Ioan Daniel