nopţile au încetat să mai fie creţe
nici nu mai umblă descălţate pe şosea
și-au pus o scufie roşie pe creştet
și construiesc zmeie din hârtie mată
uneori plouă pe rutele impare
și cresc urzici pe cele nemarcate
câte-o tufă în loc de intersecţie
numai semafoarele râd prosteşte
desenând pinguini dezbrăcaţi pe stradă
și oameni de zăpadă cu cravată
ce lume aristocrată era pe vremuri
nu se-mpușcau gospodinele-n piaţă
nici papagalii nu vindeau la tarabă
gloanțe oarbe şi poveşti răsuflate
vezi mai multe poezii de: nutzu