Brazii pitici varsau ozon în alba dimineata
Si ierburi-nalte, mai-mai te-acopereau,
Paseai pierduta-n roua si-n verdeata,
Vorbind cu muntii cari recunosteau.
Pasul tau mic si iute închis într-o sandala,
Cuvântul tau fierbinte si gestul tau stiut.
Sedeam pe-un trunchi de carpen în linistea totala
Ce urca în amiaza – altar necunoscut.
Acuma, când zilele trec iute si toamna întârzie
As vrea sa stau cu tine în tren sau într-o vie
Si sa privim cum norii, de ploaie, se sfâsie.
Avea-vom doar o carte cu strofe dragi, de Jammes
Si vom ceti si astazi, asa cum ieri ceteam,
Bunica n-o trimite merinde prin Avram.
Tertinele cântate sunt albe vise numa,
Eu însapentru toamna ce ne îneaca via
Si pentru tine, buna prietena de-acuma,
Îmi scot, ca în biserica, spre ceruri palaria.
vezi mai multe poezii de: Ştefan Baciu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.