Cu fruntea-n mâna albă... - Ştefan Octavian Iosif
Adăugat de: Buzan-Cioltea Șerban

Cu fruntea-n mâna albă rezemată,
Cânta frumoasa fată la fereastră,
Cânta de dor,
Și glasu-i dulce și tremurător,
Se înălța în liniștea albastră
A luminoasei nopți de vară...

Căci era noapte-adâncă, albă, clară,
Și trist cânta copila, fermecată
De liniște și de singurătate...
Și singură se asculta cântând,
Și nu sfârșea un cântec jumătate,
Că altul îi venea mereu în gând.
Și nu știa nici ea de unde vin
Aceste triste cântece uitate...

Cânta de dor și chin,
De lacrimi tăinuite în tăcere,
De zile de zbucium și nopți de veghere,
Și de chemări, de patimi neînvinse

În deznădejdea brațelor întinse,
De ani pustii de lungă așteptare,
De zilnice-amăgiri,
Și hohote de plâns la deșteptare...

Încremenise brazii ascultând
În liniște... pe uliți - nici un pas...
Doar Prahova cea fără de popas
Curgea în vale,
Amestecând în al copilei glas
Tot murmuru-necat al apelor sale...



vezi mai multe poezii de: Ştefan Octavian Iosif




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.