Sus, pe vânătul Eter,
Al meu Sol încet se-ncinge
Și se scurge în clepsidră
Întru cinerar se stinge.
Sfântă Stelă, tu ce-mi țeși
De-al tau văl un nimbus sfânt,
Dintr-al cerului inan să ieși
Spiritul să-mi prinzi în vânt.
Să-mi iei pulsul ce se zbată,
Flama să mi-o simți arzând,
În divina voastră taină,
Să mă pierd, și eu, curând.
Dulce-atingere să-mi dăruiești,
A mea Stelă, ca pe-un nor,
Tu spre onix să mă crești,
Într-un zbor mistuitor.
Dar în veac ce tu mă urci,
Vremea schimbă-al meu veșmânt,
Și-al tău văl devine-un giulgi
Ce îmi leagă trupul de pământ.
De pe-un mare candid lesped,
Mă inviți, tu, perfid Vesper,
Boreala Auroră să mi-o leped
De virid foc și mucigai din cer.
Să mă prinzi și mă strângi
Între lespede și tumul,
Trupul fraged să nu-l frângi,
Să mă ții, să nu-mi dai drumul...
Cronos, pogorându-se vicar,
Ceasul mare mi-l oprește
Și, de pe recele de-argent altar,
Clepsidra mi-o golește.
vezi mai multe poezii de: titus_alean
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.