Din umbrele serii lăsate domol,
pe geana apusului scurs peste deal,
venea rătăcind, nevăzut, un bemol
pe aripi de vis, prin decorul astral.
Trecea peste văi, căutând un diez,
gonit de un fa, devenit arțăgos,
pe-o știmă uitată de dans irlandez,
cu volta octavei urcată pe dos.
Nu plânge, iubito, privind înapoi,
regretele vin mai-nainte de vreme –
să mergem îndată, să fim amândoi,
bemoli și diezi să-așezăm în poeme!
vezi mai multe poezii de: necorupb
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.