Străbunii
...
Niciodată-n cursul vieții nu mă poticnesc când curg,
Largi cascade mă frământă să-mi dea aer să respir,
Nu trăiesc dorind pe frunea-mi străluciri de demiurg,
Nici sub vorba-mi nu ascund spin tăios de trandafir!
...
Sunt român cum sunt atâția, o cărămidă din cetate,
Sunt născut în țara asta să rabd trăind nedreptatea
Nu dau piept cu veșnicia dintre naștere și moarte,
Ci aștept ca trădătorii să-și dărâme ei cetatea!
...
Sunt cuminte, dar de-aș fi un dragon înaripat,
Aș pârjoli pământul țării pân-ar deveni arid,
I-aș preface în cenușă pe toți cei care ne-au trădat,
Dar eu nu pot fi dragon, ci doar o cărămidă-n zid!
...
Atunci când m-au făcut zidarii au luat oase de străbuni,
M-au zdrobit apoi cu maiul până m-au schimbat în lut
M-au pus în forme și-n cuptor și-n mine au renăscut,
Toți străbunii care-s astăzi cărămizi pentru români!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.