Sub cer doi hulubi zidesc mănăstiri nalte de gheață;
Fulgi pufoși, moi, jucăuși îmbrăcați în mantii negre se întețesc în seva smaraldelor vieții mele.
Îmi lunecă prin zări de scrum, de cenușă, curcubeie de lumină lăuntrică și strigătul meu mort evocă anotimpuri-victorie și brize stelare.
Petale de flori pustii cos cu sute de mâini de culori o țesătură de vânt pentru un schimnic septentrional ce doinește iluzii născânde de litere brodate multicolor cu același brâu auriu.
De veghe stau clopotele cu urletul tare și vuiet ca tobe sălbatice ori fierării de copite amazoane.
Năluciri de zori și mări de argint cu spume celeste, călugărițe vestite în alb pășind prin ierburi mătăsoase cos panglici de șofran.
Arcași întunecoși străbat labirinturi de suflet umbros și rup cu sfială ținuturi de groază și frunze de sânge picură în jos. Un August de zahăr, o pâine neagră, o limbă bogată e tot ce mai am.
vezi mai multe poezii de: Cornelia Cristea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.