Se-aude un foșnet de zimbru căzut
Pe iarba târzie a lunii și parcă
Mor spice-mprejuru-i și timpul e mut;
Penumbra tristeții pe coaste îi joacă.
Ascultă-acel huiet al limbii de vânt
Ce-i murmură-n graiul pădurilor vaste;
Un ochi îi tresaltă, deși muribund,
Sub palma rănită a florii albastre…
Se-ngână stejarul cu glasu-i de lut;
Frunzarele cad risipite în colburi;
Se-aude-un răsuflet de zimbru căzut
În noaptea căscându-și tartarice scorburi…
vezi mai multe poezii de: gabriel cristea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Foarte frumos!
gabrielaa
miercuri, 28 mai 2025
Mulțumesc, doamnă Maria Elena Chindea!
gabriel cristea (autor)
marți, 27 mai 2025
Sunteți vrăjitorul ce dă glas/viers de privighetoare pietrei, vântului, care dezleagă amintirile tuturor celor văzute și nevăzute ce-au atins vreodată manifestarea în jocul divin al vieții!
Încântată!
Gerra Orivera
marți, 27 mai 2025