Până când se vor fi ars lumânările
din altarul sufletului meu,
te rog, mai stai!
Risipesc ceara gândurilor
cu spaima că ai de ales
între mine şi Rai!
Adun atâta lumină
cât înuneric ceea ce sunt
înconjoară.
Şi aştept să-mi ocroteşti arderea
de suflarea de vânt,
cu mâna ta uşoară!
4 martie 2016, Bucureşti
vezi mai multe poezii de: ion.mihaiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Multumesc pentru lectura si comentarii!
ion.mihaiu (autor)
sâmbătă, 05 martie 2016
Buna metafora si excelenta si forma aleasa.
Mai citesc :)
roxana.c
sâmbătă, 05 martie 2016
Toată admiraţia pt. ceea ce am citit aici!
alexandru
vineri, 04 martie 2016