Stau oamenii la rând la fericire,
Stau şi zăbovesc d-un veac...
Au inimile strecurate prin gămălie de ac
Şi aşteaptă pentr-un gram de bucurie.
Şiruri, şiruri de suflete cusute între ele,
Cu mâini tremurânde şi pline de tăcere
Îşi numără facturile la Durere,
Sperând la porţia de pe cartele.
Au trăit frumos în umbre acre,
Pe timp de spaime şi de vifor...
Acum se-nghesuie să intre prin bifor,
Dar cad rând pe rând, izbiţi de suliţe în spate.
Voiau o pungă cu de toate:
Iubire, fericire şi-un litru de zâmbet la rece,
Să poată să îngâne un ultim cântec...
Aşteaptă în zadar, iar vremea tot le trece...
Stau în linie fantomele,
Chinuite de zilele lor demult apuse...
Sperau la viaţă, dar au inimile distruse,
Inimi cărora nici nu li s-au ştiut numele...
Dacă treci acum pe stradă
O să-i vezi nebunii, cum prin magazine râd
Şi să ştii că ei te-aşteaptă
Să te-aşezi şi tu la rând!
vezi mai multe poezii de: LarisaBalan